În copilăria mea petrecută în oraşul Drăgăşani pe o uliţă nu departe de casa în care a locuit Gib T. Mihăescu, şi unde toamna fierbea mustul în struguri, nu mi am pus niciodată întrebarea de ce respir. Era ceva biologic, firesc, dat de Dumnezeu pentru supravieţ uire. La fel nu mi am pus întrebarea de ce scriu când la vârsta de 14 ani, am aş ternut primele gânduri în catrene, care recitindu le îmi produceau fiori, inefabile sentimente necunoscute până atunci. Acea intimă exteriorizare a trăirilor, consemnate într un carneţ el, nu a fost cunoscută mulţi ani de către părinţi, colegi şi prieteni.
La fel ca respiraţia, scrisul îl consideram, încă de pe atunci, ceva venind din interiorul biologicului, o necesitate de supravieţuire, o concentrată ascultare a glasului interior cu sentimentul unei universale atonii.
După debutul meu în revista „Tribuna” (1959) cu poezia „Eu m-am născut când…” şi puţin mai târziu când eram student, prin anul 1964, chiar mi am pus întrebarea de ce scriu. Şi tot eu îmi răspundeam: fiindcă am ceva de comunicat semenilor. În acest sens ră spundeam într un interviu în cotidianul „Secera şi Ciocanul” din Piteşti (1965).
În poeziile mele de început cântam copilă ria ca timp mitic, evocat fără recursuri proustiene. Erau tulbură toare retrăiri, neminate>>>>
_________________________________
Al. Florin Ţene (n. 1942). Poet, critic literar, promotor cultural; eseistică de factură filosofică, hermeneut inspirat si exeget de inspiraţie fenomenologică . Cărţi reprezentative: „Ochi deschis", „Fuga statuilor", „Nucul dintre doua veacuri", – versuri, „Insula viscolului" – roman, „Vă somez, Domnule Doctor!", teatru.Fondator " Liga Scriitorilor Romani "
_________________________________