Noul curent literar: Proglobmodernul

În câteva articole de analiză, pe care le-am publicat în diferite reviste literare, scriam că, atât critica literara cât si dezbaterile literare de azi trăiesc din amintirile comunismului. În contextul vieţii literare de astăzi , cu consecinţe incalculabile în educarea tineretului nostru este fenomenul de reciclare a „mastodonţilor” artificiali „umflaţi”, vinovaţi’că au făcut jocul puterii comuniste. Aceşti „mastodonţi” aduşi până la „genialitate” s-au folosit de relaţiile lor pentru a-şi publica aberaţiile postmodern’iste, de a beneficia de multe facilităţi materiale, în timp ce masa mare de muritori suferea cele mai cumplite lipsuri.

Aceştia „jucau” si mai joacă şi’azi destinele literaturii române, impunând „valorile” şi ierarhiile artificiale, conform mentalităţii implementate de comunism, de care nu se pot debarasa. Ab initio, trebuie să spunem că, în perioada comunistă când era în vogă post-modemismul, care, prin acel text abscons nu făcea decât jocul propagandei de partid, iar înţelegerea şi interpretarea operelor literare în raport cu societatea se făcea în funcţie de necesitatea propagandei.

După evenimentele din decembrie 1989, când cenzura politică a dispărut, şi-a făcut simţită prezenţa un nou curent literar, pe care l-am denumit proglobmodernul, fenomen semnalat şi de Eugen Simion, dar care l-a denumit neinspirat „post-post-modemul” („Fragmente critice”, vol. II,1998). Acest nou curent aduce o prospeţime şi o descătuşare a ideilor, ştergând din calea lui artificialul din texte, atât de promovat de optzecişti, care au rămas>>>>

Advertisements

Leave a Comment

Orice călimară poate să devină un vezuviu

În copilăria mea petrecută în oraşul Drăgăşani pe o uliţă nu depar­te de casa în care a locuit Gib T. Mihăescu, şi unde toamna fierbea mustul în struguri, nu mi am pus niciodată întrebarea de ce respir. Era ceva biologic, firesc, dat de Dumnezeu pentru supravieţ uire. La fel nu mi am pus întrebarea de ce scriu când la vârsta de 14 ani, am aş ternut primele gânduri în catrene, care recitindu le îmi produceau fiori, inefabile sen­timente necunoscute până atunci. Acea intimă exteriorizare a trăirilor, consemnate într un carneţ el, nu a fost cunoscută mulţi ani de către pă­rinţi, colegi şi prieteni.

La fel ca respiraţia, scrisul îl consideram, încă de pe atunci, ceva venind din interiorul biologicului, o necesitate de supravieţuire, o con­centrată ascultare a glasului interior cu sentimentul unei universale atonii.

După debutul meu în revista „Tribuna” (1959) cu poezia „Eu m-am născut când…” şi puţin mai târziu când eram student, prin anul 1964, chiar mi am pus întrebarea de ce scriu. Şi tot eu îmi răspundeam: fiindcă am ceva de comunicat semenilor. În acest sens ră spundeam într un interviu în cotidianul „Secera şi Ciocanul” din Piteşti (1965).

În poeziile mele de început cântam copilă ria ca timp mitic, evocat fără recursuri proustiene. Erau tulbură toare retrăiri, neminate>>>>

Leave a Comment

Teofil Răchiţeanu – Efulguraţii

Un poet al melodiei interioare este Teofil Răchiţeanu în volumul Efulguraţii,Editura SEDAN,Cluj-Napoca,în care şi-a adunat în această antologie de 525 de pagini poezii ce au fost realizate toate,înainte de 1990,pe parcursul a aproximativ douăzeci de ani.(Nota autorului).

Tomul este structurat în 14 cicluri,purtând titlurile a tot atâtea volume de poezie publicate în perioada anunţată de autor,până în anul 2002.Poemele lui Teofil Răchiţeanu sunt ,în felul său aparte,o teofilină Cântare-a cântărilor,ele sunt caste,fără prihană,imaginând parcă o lume imperială,deşi de o concreteţe palpabilă,dar,în acelaşi timp,de domeniul evanescenţelor.(Teohar Mihada).La care eu adaug cultul poetului pentru imagini emblematice,al plasticizărilor,al versurilor încărcate de patos ,eleganţă şi suficienţe în ornamentaţia lor calculată:Turnul,în noapte,profilat pe cer./Luminile în candeli lin s-au stins./In vechi firide paznicii zac morţi./Vechi,ornicele picură de plîns.(vechi ,ornicele picură de plîns).Imaginaţia este frisonată de eu ,este galantă,somtuoasă şi,uneori,hrănită din elanuri baroce producând o plasticitate,apparent comună,dar originală şi surprinzătoare:Castelul vechi,pe-o vale,în amurg-/Prin geam paloarea zilei se filtrase-/Pulberea vremii se aşterne lin/Pe dealuri,frunţi,coloane,turnuri,case. (Luminile în candeli parc-au plîns). Afectarea suferinţei>>>>

Leave a Comment

Fenomenele naturale ca fatalitate în poezia lui Nichita Stănescu, Valeriu Bârgău şi Ion Cristofor – asemănări şi deosebiri

In evoluţia şi viaţa omului fenomenele naturale au avut şi vor avea un rol definitoriu.Ele şi-au lăsat amprenta atât în folclor,în cronici,dar şi în literatura cultă. Cronicarii consemnează în paginile lor influenţa unor fenomene naturale asupra domniilor sau războaielor.Nu de puţine ori cronicarul Grigore Ureche credea în”semne”cu conexiuni benefice(“negura” care a a învăluit tabăra turcească) şi în apariţii cu capacitate de predicţie.(Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan-Vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă).La fel consemna ,într-o relaţie indisolubilă,întâmplări ale domnitorilor marcate de fenomene naturale,cum ar fi:Stolnicul Constantin Cantacuzino,sau în Letopiseţul Bălenilor(apucă Chimir Ianoş de încălecă,şi,grăbindu-l,nu avea încotro mai face,ci dete peste un heleşteu,să treacă,dar,alunecând calul,căzu cu el jos.Turcii încă îl împresurară,şi-l lăiară:). Exemple sunt nenumărate la cronicari,dar fenomenele naturale,ca fatalitate,le regăsim şi în folclorul nostru(vezi:Mioriţa,Meşterul Manole,etc),dar şi în poezia cultă.

Această problemă doresc s-o abordez prin prizma poeziilor a trei poeţi contemporani:Nichita Stănescu,Valeriu Bârgău şi Ion Cristofor.Dacă la autorul volumului Sensul iubirii(1960),Pe câmpul-îngheţat caii mureau câte unul,/în picioare,cu ochii deschişi,de piatră.(Pe câmpul de piatră),fenomenul îngheţului având un rol în soarta acestor animale,pe care Vântul îi răsturna pe rând,la Valeriu Bârgău iarna are influenţă>>>>

Leave a Comment

Horea – lumina moţilor de sub geana Apusenilor

Era într-o zi de sfârşit de februarie a.c.Dimineaţa deschisese ochii mijind a lumină de primăvară.Cinci iubitori de istorie şi literatură s-au întâlnit în faţa statuii lui Horea,de pe strada Horea,din Cluj-Napoca pentru merge, cu un autoturism, în comuna Horea din judeţul Alba, la festivităţile ce marcau 223 de ani de la martiriul lui Horea,Cloşca şi Crişan,conducătorii Răscoalei ţăranilor români din Transilvania(1784-1785).

Roţile autoturismului înfăşurau kilometri după kilometri îndreptându-se spre Ţara Moţilor.Parbrizul se transformase într-un ecran al unui film despre cele cinci ipostaze ale roatei:”Roata Luminii”,”Roata olarului”,”Roata Norocului” şi “Roata Morţii”.Peisajele de pe Valea Arieşului scăldate într-o lumină vioaie ne făceau nouă,celor cinci din autorurism:Vasile B.Gădălin,Sorin Matei,Lazăr Morcan,Ioan Potinteu şi Al.Florin ŢENE,fi de sânge ai acestui ţinut de baladă,sau adoptivi, să înţelegem spiritul de libertate al moţilor.Arieşul curgea tumultos purtând mai departe ,în şoaptele valurilor,veşnicia credinţei strămoşeşti,a luminii şi iubirii de neam şi moşie,dar şi iertarea pentru cele petrecute sub Roata Morţii,însă nu şi uitarea. La intrare, comuna Horea ne-a întâmpinat cu Poarta Monumentală sculptată în lemn cu imagini din istoria locului,dar şi cu MONUMENTUL ROATA LUI HOREA, conceput de clujeanul Lazăr Morcan, cu ani în urmă, lângă un izvor care parcă murmura cuvintele”Fie ca niciodată ROATA să nu mai taie drepturile>>>>

Leave a Comment

Al. Florin Ţene: “Nostalgia istoriei” în opera lui Mihai Sadoveanu

“Suflu de epopee”, scria Petru Comarnescu în “Revista Fundaţiilor”, nr. 8, din 1945 (pag. 358), “are povestirea “Fraţii Jderi” numai pentru cã epicul se îmbinã aici cu liricul, dar mai ale pentru cã totul este închegat pe un plan de mãreţie fantasticã”. Caracteristicã dominantã a operei sadoveniene de inspiraţie istoricã, fiindcã acesta reînvie istoria într-o concepţie originalã, convingãtoare prin amãnunte şi claritate provenitã din “mãreţia fantasticã”. Cercetând cronici şi opere de erudiţie autorul “Fraţilor Jderi” a recreat istoria, folosindu-se de legende şi balade, dupã ce a fost impresionat de relicvele mânãs-tirilor, cetãţilor, a inscripţiilor, dar şi de scrierile cronicarilor. De fapt, autorul reactualizeazã trecutul istoric al Moldovei folosindu-se de personaje autentice preluate din cronici şi documentele vremii dar introducând în povestiri şi romane nenumãrate fi-guri create de fantezia sa. Istorice sadoveniene emanã vibraţii lirice, dar ne îndeamnã şi la o interpretare esteticã, având un plus de sensibilitate, inclusiv “raţiunea inimii”. Din pãcate, unii elevi, profesori şi cineaşti (vezi: Sergiu Nicolaescu) au interpretat ca adevãr aceastã ficţionalizare a istoriei, şi, de aici, nu a fost decât un pas spre mitologizare. Încât multe manuale de istorie, şi chiar Nicolae Iorga, au abordat istoria din acest punct de vedere. Fenomen ce-l regãsim şi astãzi. Evocarea figurilor istorice din romanele sadoveniene s-a fãcut prin construcţia unei ambianţe istorice provenite din cadrul natural şi cel folcloric.În “Un prieten al nostru” Sadoveanu scria: “Nu sunt realitãţi numai clãdirile de piatrã şi petecile de hârtie; mitul pãstreazã eternitãţii ramura sufletului generaţiilor.”. Talentul sadovenian “construieşte trecutul în imagini vii, scriitorul înţelegând>>>>

Leave a Comment

UN PROGRAM CULTURAL – Revolta mitologiei din spaţiul istoric românesc

Cronicarii secolului al XVII-lea au promovat ideea originii romane(latină)a poporului din spaţiul carpato-danubiano-pontic.Această visiune a fost receptată de cultura românească şi păstrată până astăzi.(M.Eliade,De la Zalmoxis la Genghis-han,Ed.ştiinţifică şi enciclopedică,1980,p.85). Moştenirea geto-dacică în cultura noastră a fost promovată pentru prima dată de Dimitrie Cantemir cu un secol mai târziu,aducând argumente asemănările unor cuvinte din limba română,însă,insistând pe superstiţii şi mitologie,subliniindcultul străvechi al Daciei”.(Descrierea Moldovei deD.Cantemir”).

In a doua jumătate a secolului XIX,ideea latinităţiii este promovată cu asiduitate cacea dintâi mare aventură spirituală a Ardealului”(Lucian Blaga,Şcoala ardeleană-latinistă,în Vremea,nr.726 ,din 28 XI,1973,p.7),iar B.P.Haşdeu,încă tânăr fiind,(186o),prin articolele sale insistă asupra problemei dacilor,(Perti-/au dacii?),arătând că Traian a subjugat numai daci,nu i-a exterminat în războaiele cu romanii.Interesul asupra soartei dacilor l-a avut şi Vasile Pârvan,care în Getica(1926)încearcă să analizeze protoistoria Daciei.Această nouă orientare a fost promovată,pe plan literar,de revista Gândirea,ce a apărut prima oară la Cluj,care a publicat în 1921 un articol semnat de Lucian Blaga,intitulat simtomatic Revolta fondului nostru nelatin.(Gândirea,I,1921,nr.10,p.181-182,studiul este reprodus în Ceasornicul de nisip,1973,p.47-50).In Isvoade(1972,p.17o)Lucian Blaga pune un accent deosebit pe dacismul nostru.Insă,tot el recunoaşte mai târziu că acest articol are stângăcii juvenile.Tot în acest context filosoful afirmă că orgoliul latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri când a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor,care cu orice preţ ne voiau subjugaţi.Astăzi e lipsit de bun simţ.(L.Blaga,Iyvoade,1972,p.17o),

După cum se observă istoria,prin oamenii de cultură,consemnează că suntem latini,având următoarele caracteristici:limpiditate,raţionalitate,cumpătare,iubitori de formă-dar vrând-nevrând suntem mai mult însemnatul procent de sânge slav şi trac,ce clocoteşte în fiinţa noastră,constituie pretextul unei probleme,care ar trebui pusă cu mai multă îndrăzneală.(L.Blaga,Ceasornicul de nisip,1973,p.47).Analogia pe care o face,de data aceasta poetul Blaga,într-unexperiment biologic al încrucişării unei flori albe cu una roşie a aceleiaşi varietăţ ,prin acest exemplu,încearcă să sublinieze faptul că în spiritul românesc dominanta latinităţii,liniştită şi prin excelenţă culturală coabitează cu alte spirite cu care ne-am încrucişat.Avem însă şi un bogat fond slav-trac,exusperant şi vital(…)Simetria şi armonia latină,nu e adeseori sfârtecată de furtuna care fulgeră molcom în adâncurile oarecum metafizice ale sufletului românesc.E o revoltă a fondului nostru nelatin.Suntem morminte vii ale strămoşilor.(L.Blaga, Ceasornicul de nisip,p.48).

Mulţi cercetători au încercat să revalorizeze fondul autohton al limbii române şi a originii neamului nostru.In acest context un rol important l-a jucat personalitatea lui Zalmoxe ce apare la mulţi scriitori ca profet.(Zalmoxis.Mister Păgân de L.Blaga,Cluj,1921).Tot în cadrul acelei viziuni filosoful născut la Lancrăm,se întreabă:De ce să ne mărginim numai la un ideal cultural latin,care nu e croit în asemănare desăvârşită cu firea noastră mult mai bogată.Să ne siluim propria noastră natură-un aluat în care se dospesc atâtea virtualităţi?Să ne ucidem corsetându-ne într-o formulă de claritate latină,când cuprindem în plus atâtea alte posibilităţi de dezvoltare?

Atât Haşdeu cât şi Blaga au avut un interes deosebit pentru moştenirea dacică.La fel şi Mircea Eliade,care îl valorizează pe Zalmoxe,acesta fiind întruchiparea geniului religios al daco-geţilor,pentru că,în ultima instanţă,el reprezintă spiritualitatea autohtonilor a acestor strămoşi aproape mitici învinşi şi asimilaţi de romani.(M.Eliade,De la Zalmoxis la Genghis-Han,198o,p.86).

Interesul lui Blaga pentru strămoşii daci,care-i numeşte oameni de pădure(Izvoade ,1972,p.2001),este subliniat şi în Elogiu academic din 1937,dar şi în studiul Permanenţa preistoriei,din 1943(Fiinţa istorică,1977,p.49-67).Atât în Paşii Profetului ,cât şi în poemul Zamolxe,găsim analogii despre misterul păgân din munţii Daciei.In acest context Eugen Todoran remarcă:creaţiunea autorului nu numai că este în concordanţă cu istoria,dar legenda există în tradiţia orală întocmai cum poetul a indicat-o în piesă.(E.Todoran,Dramaturgia lui Lucian Blaga,studiu introductiv la teatrul lui Lucian Blaga,1970,p.XII).

Filosoful recunoaşte că Vasile Pârvan în Getica a pus în circulaţie numeroase idei asupra mitologiei şi religiei geto-dacilor în care s-au strecurat coeficienţi de spiritualitate personală.Spre aceaşi mitologie a alunecat şi cercetătorul,din păcate decedat, în urmă cu câţiva ani,preotul Dumitru Bălaşa un cercetător original privind rădăcinile geto-dacilor.

Autorul tratatului Getica susţine că geţii credeau într-un singur zeu de sorginte uraniană:Zamolxe.Nici Pârvan,nici Blaga şi Eliade nu au căzut de accord privind numele zeului dacilor.Unii îl scriu :Zamolxe,iar alţii Zalmoxis.In contradicţie cu Blaga care îi atribuia lui Pârvan susţinerea monoteismului la daci,Radu Vulpe subliniază faptul că autorul tratatului Getica consideră religia geto-dacă henoteistă.Henoteismul nu-i caracterizează numai pe geto-daci,dar şi pe toate popoarele indo-europene.Spre deosebire că poporul de atunci de pe teritoriuzl actual al României l-a păstrat mai pur decât alţii.(V.Pârvan,Dacia.Civilizaţiile antice din ţările carpato-danubiene,Ediţia IV,1967,p.162,nota 31 aparţinând lui Radu Vulpe)

Realitatea este că,nici până în present nu s-a ajuns la un consens al istoricilor vis-à-vis de caracterul religiei geto-dacilor.

La sfârşitul secolului XIX,Erwin Rhode în Psyche(1894),pag.319/322)susţine caracterul monoteist al religiei geto-dacilor.Această poziţie a influenţat pe Pârvan,pe Ioan Coman şi R.Pettazoni.Insă ,pe de altă parte dualismul concretizat în Zamolxis şi Gebeleizis este susţinut,pe la 186o,de G.Bessel,iar în sens ironian de A.D.Xenopol.Acesta din urmă este convins că la început religia dacilor a fost politeistă,ca a tracilor,dar datorită învăţăturii lui Zamolxis ea s-a schimbat într-o religie reflexivă,având modelul lui Ahriman şi Ormuz.(Ion Horaţiu Crişan,Burebista şi epoca sa,ed.II,1977,p.448).Dar Mircea Eliade şi lucian Blaga consideră că aceste argumente şi dovezi,nu sunt îndeajuns pentru a reconstitui mitologia şi religia geto-dacă.{L.Blaga,Saeculum,,1943,nr.4,p.4),iar Constantin Daicoviciu scria în acest sens:Metoda topografiei stilistice a mitologiilor ariene nu e decât o splendidă confirmare pe alte căi decât cele filologice,istorice şi arheologice al acestui caracter politeist al credinţei strămoşilor.(Dacica,1968,p.18).

Firea poetică a lui Blaga îl face să vadă în versul Frunză verde un ecou al preistoriei.Intrezărim în dosul cuvintelor un verde arhaic de mitologie şi magie a pădurii şi a zeităţilor vegetale.(Saeculum).

Mircea Eliade a susţinut ,în secolul trecut,integrarea materialelor etnologice şi folclorice europene în orizontul istoriei universale a religiilor.(Mircea Eliade,Historie des croyanus et des idees religieuses).

Blaga publică în Saeculum un articol interesant în care se apleacă cu evlavie asupra ideii continuităţii multimilenară a culturii noastre folclorice şi ethnografice,considerând satul de tip arhaic reprezentantul preistoriei în lumea noastră istorică.(L.Blaga Fiinţa istorică,p.6o).Incă mulţi ani de-acum înainte vom mai avea revolta mitologiei în spaţiul istoric românesc până când o va extompa europenizarea ţării.

AL.FLORIN ŢENE

.

Leave a Comment

Older Posts »